haridra
Curcuma longa L.
Plantă perenă, erabacee, cultivată în întreaga Indie, cu rizomi cilindrici ovoizi, de culoare portocalie. De la turmeric (Curcuma longa, fam. Zingiberaceae) se folosesc rizomii proaspeţi sau uscaţi, în scop terapeutic şi culinar. Rizomii au gust amărui şi picant-aromat şi proprietăţi antiinflamatoare, depurative, laxative și expectorante. De regulă, în Ayurveda turmericul se folosește pentru tratarea excesului lui pitta-dosha şi al lui kapha-dosha, a ulcerului, anemiei, diabetului, hemoroizilor și a anorexiei.
Caracterizarea ayurvedică rasa-virya-vipaka este dată de formula: gust picant-amar-astringent (katu-tikta-kashaya) – acţiune specifică fierbinte (ushna-virya) – efect post-digestiv picant (katu-vipaka).