nidana-panchaka
diagnosticarea ayurvedică în cinci trepte
În contextul specific al ştiinţei milenare ayurvedice termenul nidana este folosit cu sensul de diagnosticare sau de proces de investigare a cauzelor bolilor, aşa cum este indicat în secţiunile referitoare la patologie din lucrările tradiţionale de Ayurveda Charaka-Samhita şi Sushruta-Samhita, secţiuni intitulate în mod semnificativ Nidana-Sthana.
Manualul practic de diagnosticare ayurvedică redactat de către înţeleptul Madhavakara se intitulează în mod semnificativ Madhava-Nidana, deşi denumirea sa originară era Roga-Vinishchaya. Termenul nidana este aici sinonim cu roga-vinishchaya, care înseamnă identificarea corectă a naturii specifice a bolilor.
Termenul iniţial include trei semnificaţii distincte şi anume: 1. stabilirea specificului bolii (roga-nirnaya), 2. metoda de investigaţie care conduce la stabilirea naturii bolii (roga-nirnaya-sadhana) şi 3. identificarea cauzei rădăcină a bolii (roga-hetu).
În cazul termenului sanscrit nidana prefixul ni are sensul de certitudine sau de constatare (nishchaya). Aceasta conduce la exprimarea a două forme distincte de interpretare a sensului de bază al termenului sanscrit nidana, prima dintre ele fiind una instrumentală, aşa cum apare în lucrarea Madhu-Kosha, cea de-a doua fiind o semnificaţie modală, aşa cum reiese din examinarea atentă a continutuli lucrărilor fundamentale de Ayurveda Charaka-Samhita şi Sushruta-Samhita.
În lucrarea Madhu-Kosha este descrisă şi detaliată prima linie de interpretare, care defineşte nidana ca fiind metoda de stabilire a bolilor. În acest context termenul nidana se aplică, la modul general, celor cinci aspecte ale investigării (nidana, purvarupa, rupa, upasaya şi samprapti), astfel că nidana are atât o semnificaţie instrumentală generală, cât şi una particulară, ca şi prim aspect ce înseamnă „cauză” şi care determină apoi manifestarea semnelor şi simptomelor premonitorii (purvarupa). În contextul în care boala este obiectul cunoaşterii, atunci nidana, privită de data aceasta în sensul său instrumental general, reprezintă metoda de cunoaştere asupra bolii în ansamblul ei.
Cea de a doua linie de interpretare precizează că termenul nidana nu se referă preponderent la instrumentele de diagnostic sau la cele de investigare a bolii. Lucrarea de Ayurveda Charaka-Samhita menţionează metodele de investigare a bolilor ca fiind o triplă examinare instrumentală, alcătuită din observare, deducţie şi mărturie. În mod similar lucrarea de Ayurveda Sushruta-Samhita descrie o examinare instrumentală sextuplă, ce se bazează pe folosirea celor cinci funcţii senzoriale, la care se adaugă interogarea. Toate acestea sunt recunoscute ca având o valoare instrumentală în înţelegerea cauzei şi naturii bolilor (roga-vijnanopaya).
În conformitate cu punctul de vedere din cadrul celei de-a doua interpretări, nidana şi celelalte patru aspecte ale diagnosticării sunt de fapt obiecte ale cunoaşterii şi nu instrumente ale cunoaşterii. Prin urmare, termenul nidana în aspectele sale practice cuprinde atât diagnosticul propriu-zis (conceptul de diagnosticare provine de la termenul grecesc corespondent care înseamnă discernerea sau determinarea naturii bolii prin investigarea simptomelor şi a istoriei sale), cât şi etiologia (din termenul latin „aetiologia” care înseamnă atribuirea unei anumite cauze concordante pe baza unei investigaţii precise).
În tradiţia ayurvedică, aspectul de diagnosticare este ceea ce este cunoscut ca fiind nidana cvintuplă (nidana-panchaka), ansamblu care este alcătuit din: 1. cauza primară (nidana), 2. simptomele premonitorii (purvarupa), 3. simptomele care se manifestă clar şi distinct în asociere cu boala (rupa), 4. omologarea (upasaya) şi 5. patogeneza (samprapti).
Aspectul de etiologie este accentuat în prima dintre cele cinci componente ale diagnosticării ayurvedice (nidana), care este de altfel prima dintre cele cinci. Diferenţa dintre cele două aspecte este subliniată mai ales atunci când se arată că nidana, în sensul de diagnostic, ne indică mai ales aspectele legate de bolile secundare (upadrava), detaliile prognosticului (în special despre imineţa morţii), factorii cauzatori specifici (rogapada-hetu). Prin urmare, nidana reprezintă determinarea precisă a originii, a naturii, a evoluţiei şi a efectului unei anumite boli particulare.
Pe de altă parte, nidana, privită în sensul ei specific de etiologie, se referă doar la detaliile cauzatoare ale unei anumite tulburări, afecţiuni sau boli. Astfel că nidana, în sensul particular de etiologie, reprezintă doar un aspect specific al lui nidana privită în sensul său instrumental şi anume cel de diagnostic. În acest sens este relevantă citarea definiţiei oferite de către comentatorul textelor ayurvedice clasice Bhattara-Harichandra care precizează că: „Diagnosticul ayurvedic (nidana) este ceea ce reconstruieşte, în viziunea practicianului ayurvedic, parcursul de manifestare al unei anumite boli, evoluţie care este precis alcătuită şi determinată prin intermediul existenţei cauzelor generatoare şi a tuturor celorlalte manifestărilor corelate ce derivă din acestea”. O astfel de reconstrucţie revelatoare are ca scop formularea, în termeni specifici înţelegerii practicianului ayurvedic, a naturii bolii în vederea stabilirii ulterioare a unui tratament adecvat.
Deşi lucrarea de Ayurveda Charaka-Samhita foloseşte de regulă termenul sanscrit nidana cu sensul general de cauză, iar termenul sanscrit hetu cu sensul specific de etiologie, examinarea atentă a textului integral al lucrării Charaka-Samhita arată că termenul sanscrit nidana este folosit în această lucrare cu sensul de instrument de cunoaştere sau de sursă de înţelegere, detaliind că este vorba de observaţie (pratyaksha), inferenţă (anumana), înţelepciune tradiţională (aitihya) şi analogie (aupamya). Charaka-Samhita numeşte aceste metode hetu. De fapt, termenul sanscrit nidana este folosit atât cu sensul modal de cauză determinantă care produce boala, cât şi cu sensul instrumental de mijloc care oferă cunoaşterea amplă şi complexă asupra bolilor.